Relatări
Citiți aici relatările despre Casa Tabaluga Roadeș.
Săptămâna în imagini

16.03.2017 - Săptămâna care a trecut a venit cu dor de primăvară, de soare și de provocări noi. Adolescenții au avut ocazia să întâlneacă un voluntar din Austria și să-i pună intrebări despre experiențele lui din Asia, ca și profesor. Cei mai mici și-au demonstrat îndemânarea, confecționând mărțișoare și mici daruri pentru mămici.

Dar, evenimentul cel mai important a fost cu siguranță, ziua de 8 Martie. De data acesta, mămicile i-au lăsat acasă pe copii pentru un timp și au fost răsplătite pentru toată grija lor față de copii, cu un timp special dedicat lor. Întâlnirea a avut ca și scop îmbunătățirea comunicării dintre mame și copii. Și cel mai bine poți comunica atunci când înțelegi limbajul celuilalt, așa că mamele au învățat cum să înțeleagă limbajul cel mai des folosit de către copii: jocul. Pentru două ore, aceste mămici nu s-au mai simțit apăsate de griji sau de lipsuri și au descoperit cu uimire ca jocul nu are vârstă, ba chiar funcționează uneori și ca medicament împotriva grijilor. Cei mai uimiți au fost copiii, când au aflat că și mamele lor știu să se joace. Ținând cont de ce au spus mamele la finalul întâlnirii, putem spune ca a fost un succes, pentru ca o inimă veselă este un bun leac...




Carnaval la Clubul de Copii Tabaluga

13.03.2017 - La Roadeș am întâmpinat din nou primăvara cu un Carnaval cu costume. Fiind deja la a doua ediție, sperăm ca prin acest Carnaval să reînviem tradiții uitate sau abandonate.

Așa că săptămâna trecută, pentru două zile consecutive, copiii de la Clubul Tabaluga și-au pus creativitatea...și pe mame...la lucru și au realizat unele dintre cele mai frumoase costume. Am avut de toate: prințese, cântăreți, clowni, animăluțe, dansatoare, dar și voie bună, muzică și jocuri. Atât de „contagioasă” a fost bucuria copiilor, încât chiar și membrii delgatiei din Germania, NRW-aktuelles forum e.V., care ne-au vizitat au lăsat seriozitatea de adulți la o parte și s-au prins în joc cu noi. Iar pentru copii, nimic nu este mai atractiv decât să vadă că-i pot învinge pe adulți la joc. Ambele seri de carnaval s-au încheiat cu o tombolă pentru copii, care a făcut ca bucuria lor să continue și după ce au ajuns acasă…




Pentru o lume ...mai clară

10.03.2017 - În luna februarie, 36 de copii din Roadeș au beneficiat din nou de consultații oftalmologice gratuite. În urma acestei consultații, 11 copii au beneficiat gratuit de ochelari, dintre care 7 au fost pentru prima data diagnosticați cu probleme, de vedere. Ceilalți 4 copii erau deja purtători de ochelari în urma consultațiilor periodice asigurate începând cu anul 2015. Faptul că atât de mulți copii noi au fost diagnosticați cu probleme de vedere de la ultima consultație care a avut loc în anul 2016, ne demonstrează cât este de important să asigurăm regulat astfel de consultații. Atât părinții, cât și educatorii copiilor spun că văd schimbări în viața copiilor de când au ochelari. La școală și la grădiniță se pot concentra mai bine, iar performanțele lor la scris și citit sunt vizibil îmbunătățite. Una dintre fetițe, înainte de a purta ochelari nu reușea nici să vadă liniile caietului, iar cititul și scrisul erau o povară pentru ea. Și pentru cei mai multi dintre acești copii, părinții nu și-ar fi permis să plătească ochelarii. Pentru aceasta suntem foarte recunoscători față de Martine si Bertram Pohl Foundation si multumim mult pentru tot interesul arătat față de acești copii și pentru faptul că, începând din 2015 sponsorizează acțiunile noastre de diagnosticare și monitorizare a copiilor cu probleme de vedere.

Vrem să împărtășim cu toți prietenii noștri bucuria copiilor de când au primit ochelarii în săptămâna aceasta. Am putut vedea zâmbete uimite pa fața copiilor care au purtat pentru prima dată ochelari, deși aveau dioptrii mari (chiar și – 6,75!), atunci când și-au dat seama ce înseamnă să vezi cu adevărat. Pentru acești copii lumea este mai frumoasă acum…și mult mai clară!




Săptămâna în imagini

22.02.2017 - Săptămâna care a trecut a adus la Clubul nostru Lumea Poveștilor. Personaje din povești cunoscute sau mai puțin cunoscute până acum, ne-au fost îndrumători și exemple de urmat. Am învățat de la ele ce înseamnă prietenia, sacrificiul și dărnicia. Și nu ne-am oprit aici. Cu mânuțe harnice, cu ajutorul plastilinei și a voluntarei noastre, am dat viată personajelor din povești, apoi am creat noi propriile povești. Povești originale, în care copiii se joacă cu urșii și cu leii, in care curcubeele pot fi atinse cu mâna, iar soarele și stelele apar pe cer în același timp. Toate acestea au fost posibile, pentru că noi am fost în lumea poveștilor.

Grupa de adolescenți a învățat întru-un mod creativ cum funcționează o echipă de vis și ce calități trebuie să dezvolte pentru a fi buni coechipieri. Și pentru că aceste calități nu apar peste noapte, vom mai avea încă un drum lung de parcurs împreună pentru a le dobândi. Aceasta este o permanentă aventură!




Săptămâna în imagini

15.02.2017 - Săptămâna trecută, deși vacanță, pentru noi a fost foarte plină. Plină de activități noi, de oameni cu sufletul frumos și de noi provocări.

Împreună cu voluntarii din Sighișoara am avut în fiecare dimineață meditații școlare și, tot cu ei, am fost într-o „Călătorie imaginară în jurul lumii”. Am aflat curiozități și obiceiuri din diverse locuri ale lumii precum Hawai, Grecia, Egipt sau China și am învățat și dansuri specifice din aceste țări. Am devenit mici exploratori ai necunoscutului, fără ca măcar să ieșim din clasa noastră. Și, pentru că chiar vrem o schimbare, am invitat la noi pe tinerii voluntari de la „Proactiv pentru Gârcini” din Săcele, iar alături de ei am „explorat”atracțiile voluntariatului, ale implicării civice și am făcut primii pași în arta fotografiei.

Mulțumim tuturor voluntarilor noștri pentru că sunt alături de noi în această frumoasă aventură de a deveni și noi oameni frumoși, care să poată, în timp, să fie exemple și pentru alții!




Săptămâna în imagini

10.02.2017 - Încă o săptămână a trecut, iar noi, am mai adăugat câte ceva la aventurile noastre de la club.

A fost bucurie mare pentru ca am avut patru copii care și-au sărbătorit ziua de naștere, așa că jocurile și voia bună nu ne-au lipsit. Dar asta nu înseamnă că am uitat de școală! Nicidecum! În fiecare zi ne facem temele și ne gasim timp să mai citim și câte o cărticică, mai ales dacă e frumos colorată.

La grupa noastră de adolescenți, săptămâna care a trecut a stat sub semnul seriozității. Am discutat despre comportamente care ne pot face rău nouă sau celorlalți, precum și despre relații care ne pot ruina viitorul. Ne-am luat angajamentul de a lăsa în urmă jignirile care ne-au foat aduse, sau pe care noi le-am adus altora și de a ne trata unii pe ceilalți cu respect. Până la urmă despre asta e vorba: despre schimbare, despre dezvoltare, despre cum să devenim cât de buni putem noi sa fim. Și aceasta chiar este o aventură!




Săptămâna în imagini

23.01.2017 - Copiii din cadrul Clubului pentru Copii Tabaluga au început și anul acesta în forță și cu chef de năzbâtii, de joc, curioși să învețe și să experimenteze lucruri noi și să se implice în proiecte inedite. Nici nu am început bine anul și deja avem mulțumiri de adus echipei de oameni inimoși de la Johanniter, care a adus puțină ușurare de griji pentru familiile copiilor și pentru bătrânii din sat, prin pachetele de alimente dăruite acestora.

Și pentru că nouă ne place să ne construim amintiri care să ne poarte cu drag înapoi în copilărie, ne-am dat săniuțele jos din pod și am ieșit pe derdeluș, în chiote și veselie.

Vă invităm să ne urmăriți și anul acesta, pentru a lua parte la aventurile noastre săptămânale!




Săptămâna în imagini

23.12.2016 - De obicei, când vorbim despre luna decembrie o numim „Luna Cadourilor”. Ca și copil, nu înțelegeam de ce este numită luna cadourilor, daca primești cadou într-o singură zi? După mulți ani, la Roadeș, am înțeles: aici chiar a fost o lună întreagă a cadourilor! Oameni darnici, cu suflete frumoase, diferite organizații, au pus mână de la mână, au făcut eforturi financiare...totul cu scopul a pune un zâmbet pe fața copiilor de aici. Și au reușit! La fel ca și Angelika & Team, care au pregătit cu grijă și migală și anul acesta daruri pentru copii din Roades!

Pe aceasta cale, le mulțumim sponsorilor si prietenilor nostri, pentru toată strădania, iar darul nostru pentru ei este promisiunea de a face tot ce putem pentru a crește frumos şi de a deveni oameni de nădejde!

Mulțumim!

-Vă dorim un Crăciun Fericit şi un An Nou sănătos cu multe bucurii!-




Săptămâna în imagini

23.12.2016 - Ne apropiem cu repeziciune de Craciun și asta se vede și în activitățile noastre: totul are iz de sărbătoare. În săptămâna care a trecut, cu ajutorul Martine & Bertram Pohl Foundation am putut sa organizăm din nou o excursie la Piața de Crăciun din Brașov. Am găsit Brașovul în straie de poveste: ningea cu fulgi mari, iar zăpada s-a așternut imediat, spre bucuria copiilor. Și gustul fulgilor de nea, prinși de copii în încercarea de a se întrece între ei, nu a fost depășit decât de apetisanta mâncare de la Mc. Donald´s. Vizita de la Biserica Neagră, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Brașov, a fost, probabil surpriza zilei, deoarece am putut nu doar să vizităm biserica, ci și să asistăm la repetiția generală a unui concert de colinde. Bradul de Crăciun și chioșcurile colorate și frumos iluminate in piata de Craciun, au fost atracția pentru copii. La finalul zilei, ca să se poată păstra această amintire frumoasă cât mai mult timp, pentru fiecare copil am cumpărat o brățară simbolizând infinitul, ca amintirile frumoase să le revină mereu și mereu în minte și să nu lase loc pentru tristețe și lacrimi. Iar voluntarii care ne-au ajutat și de această dată, și cărora le mulțumim, au primit și ei o amintire, un îngeraș, care să le amintească despre rolul lor important în fundația noastră: de îngeri păzitori ai copiilor. Iar la final, nu se putea să vizităm o piață de Crăciun fără să gustăm din delicioasa, dar și frumoasa turtă dulce. Ne-am întors acasă puțin înfrigurați, dar cu căldură și mulțumire în suflete! Mulțumim încă o dată, Martine & Bertram Pohl Foundation, pentru acestă zi atât de frumoasă!!!




Seară de colinde la Roadeș

20.12.2016 - Miercuri, 14.12.2016, întregul sat a fost invitat la o seară de colinde susținută de copiii de la Clubul pentru Copii Tabaluga și cei de la grădiniță. Și chiar dacă nu toți au răspuns invitației, cei prezenți au creat o atmosfera de sărbatoare. Deși afară era frig, iar năsucurile copiilor erau roșii, în inimi era cald și frumos.

La final, când copiii au terminat de cântat, părinții, frații și bunicii lor li s-au alăturat pentru a cânta împreună o colindă. Am simțit cu toții că sărbătoarea Crăciunului ne apropie, înlăturând barierele. Ceaiul fierbinte, cafeaua sucul de mere cu aromă de sărbătoare, fursecurile facute de casa si tradiționalul cozonac, totul a contribuit ca această seară să fie una de care fiecare să-și amintească cu plăcere. La acestea s-au adăugat, desigur, cadourile de la final, pe care toți colindătorii le-au primit, și fără de care colindatul n-ar mai fi la fel de atractiv.

Ne dorim să creem și din acest eveniment o tradiție la Roadeș, când toți sătenii să se poată strânge laolaltă, să întâmpine sărbătorile de iarnă împreună!

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil, fără ajutorul Kaufland România, care a sponsorizat această seară, și căruia îi mulțumim și pe această cale.




Săptămâna în imagini

14.12.2016 - În tot acest timp în care nu v-am mai povestit nimic despre noi, am fost foarte ocupați! J Odata cu începutul lunii decembrie au demarat și activitățile noastre de așteptare și pregătire pentru Crăciun. Și, pentru că pe 1 Decembrie este Ziua Națională a țării noastre, am marcat și noi acest eveniment, învățând despre semnificația acestei zile. În continuare, timpul copiilor a fost plin de surprize frumoase și activități care să îi ajute să-și construiască amintiri plăcute, de neuitat, despre propria copilărie. Am învăţat semnificaţia calendarului de advent, ca nu cumva să ratăm numarătoarea inversă până la Crăciun... Am pus un zâmbet pe fața lor cu turta dulce personalizată, primită în dar de la o prietenă dragă (Jana Fechner) din Germania, am spus „Bun Venit!” lui Moș Nicolae de ciocolată care a fost dăruit de prieteni dragi din Luxemburg (Lily & Alex). Acestor prieteni le mulţumim mult pentru acest gest!

Ba chiar am învățat să facem împreună fursecuri pentru Crăciun , desigur nu am putut aștepta până atunci, așa ca le-am mâncat după ce le-am făcut... Dar, cea mai mare surpriză a fost primirea unor cadouri de la Organizația Weihnachtspäckchenkonvoi carea ne-a ajutat să desenăm fericirea pe fețele tuturor copiilor din sat, pentru că nu simțim că vine Crăciunul până când nu primim sau nu dăruim un cadou.

Acum, noi am primit...dar într-o zi, noi vom fi cei care vor dărui!




Săptămâna în imagini

29.11.2016 - Săptămâna care a trecut a stat sub semnul respectării drepturilor copiilor, deoarece data de 20.11.2016 a fost ziua internațională a drepturilor copiilor. „Copii fără etichete!” – a fost motto-ul pentru toate activitățile noastre și i-a provocat pe copii să identifice situații în care ei s-au simțit etichetați, dar și în care ei înșiși au etichetat pe alții. Apoi „am tradus” pe înțelesul copiilor ce înseamnă a avea drepturi și care sunt acestea. Copiii au fost pur și simplu cuceriți de subiect și au avut o mulțime de întrebări, dar au făcut și promisiuni pentru a respecta și ei drepturile celorlalți copii, tratându-i cu respect, așa cum și lor le-ar plăcea să fie tratați. Și pentru că unul dintre drepturile copiilor este acela de a avea timp liber pentru recreere, am punctat acest drept prin joc și voie bună. Săptâmâna s-a încheiat cu o ședință cu părinții, în care a fost tratat același subiect, de data aceasta pe înțelesul părinților: „Nu pune etichete pe copilul tău!”




Săptămâna în imagini

22.11.2016 - Săptămâna care a trecut a adus cu sine primii fulgi de nea și dorul de a ridica oameni de zăpadă. Dar, pentru că încă nu a fost destulă zăpadă pentru așa ceva, ne-am mulțumit să facem oameni de zăpadă pe hîrtie, o dulce consolare până vom putea ridica și unii reali, afară. Am sărbătorit zilele de naștere a 5 dintre copii, prilej de joc, de cântec și de voie bună, ca de fiecare dată. Dar, dincolo de joc și de cântec, săptămâna aceasta am și învățat. Am învățat despre dărnicie, despre recunoștință, dar și despre bunele maniere și pericolele de a folosi rețelele de socializare fără discernământ. Ajutorul pentru școală, cu teme, cu scris și citit, are un loc aparte în activitățile noastre zilnice și aduce întotdeauna un plus în intervenția noastră în viața copilașilor noștri de la Clubul Tabaluga.




O lumină mică sunt!

14.11.2016 - Copiii din Roadeș sunt determinați să creeze tradiții, dar și să reînvie tradiții vechi, uitate. Așa că săptămâna care a trecut, cu ocazia zilei de Sf. Martin, și-au luat lampioanele pe care și le-au meșterit ei înșiși și au pornit pe ulițele satului, declarând prin cântec: „O lumina mică sunt, vreau să luminez!” Și au luminat! Satul s-a înveselit parcă de luminițele lor, care au înfruntat întunericul și frigul. Sătenii, parcă mai timizi decât ei, au ieșit pe la ferestre și pe la porți, de dragul cântecului și bucuriei copiilor. Și, pentru că nu puteam să trecem cu vederea faptul că acesta este totuși un obicei săsesc, copiii au readus farmecul anilor de odinioară, cântand în limba germană „Ich gehe mit meiner Laterne!” (Eu merg cu lumina mea) Și pentru că mânuțele au început să înghețe pe lampioane, am încheiat seara cu suc cald de mere cu aromă îmbietoare de scorțișoară, cu biscuiți delicioși și turtă dulce.

Dar nimic nu ar fi fost la fel de frumos fără sprijinul lui Jackie Dzillak care ne-a donat materialele pentru lampioane şi fără prezenţa inimoşilor noştri voluntari de la Fundatia Veritas Sighişoara. De aceea le mulţumim!




Mielușelul cu noroc!

11.11.2016 - Cu ceva timp urmă, împreună cu Fundația Martine & Betram Pohl, am început să ne gândim la o modalitate de a sprijini nu doar copiii din cadrul Clubului pentru Copii Tabaluga, ci și familiile acestora, într-un mod inedit. Așa a luat naștere proiectul „Mielușelul cu noroc”. Copiii au prins ideea ca din zbor și au început să viseze cum ar fi dacă ar avea un mielușel al lor, pe care să-l crească și să-l îngrijească ei înșiși. Au scris compuneri despre acest vis și au desenat cât de frumos au putut ei mielușeii pe care și i-ar fi dorit. Deja mielușeii aveau nume, deși ei existau atunci doar în desenele copiilor. Imaginați-vă o turmă de oițe cu numele Bela, Pufoșel, Ursuleț sau Martinel. Aceasta era turma de vis a copiilor.
Și visul a devenit realitate în luna octombrie când, spre surprinderea și bucuria copiilor primele oițe au putut fi luate de copii acasă. Primele care și-au luat oițele au fetele, pentru că noi suntem politicoși. Băieții vor mai aștepta până la primăvară, dar bucuria va fi cu atât mai mare pentru ei, ținând cont că atunci chiar se vor putea bucura de mielușei, văzându-i cum zburdă pe dealuri.
Bucuria de pe fețele copiilor și ale părinților acestora o datorăm sponsorilor noștri care ne-au ajutat și le mulțumim pentru acest lucru. Deasemenea, invităm și alți sponsori să ia parte la această ocazie de a așterne un zâmbet pe fețele copiilor.




Crosul pentru viață al școlii primare Nittel

10.11.2016 - Pe 30.09.2016, școala primară Nittel a organizat a 15-a ediție a crosului pentru viață. Domnul Bamberg, reprezentant onorific al asociației comunale Konz, a întâmpinat copiii și, în numele primarului asociației comunale, Dr. Frieden, i-a înmânat directoarei școlii, doamna Block, prima donație. Startul pentru cros s-a dat la fix 10:30 h. Copii au parcurs numeroase ture de sat, astfel că suma donată anul acesta se ridică la 3.557,90 €. În acest an, școala donează întregul câștig obținut din crosul pentru viață 2016 clubului pentru copii Tabaluga din Roadeș, proiectului satului copiilor al Fundației Peter Maffay din România.
Crosurile pentru viață se bucură de o lungă tradiție în școala primară Nittel. În fiecare an se organizează un cros pentru viață, cu scopul de a sprijini un proiect social dedicat copiilor din întreaga lume. Pentru comunitatea școlară este important să se gândească la alți oameni. Copiii școlii primare Nittel învață și trăiesc într-o școală renovată modernă, prin urmare școala dorește să ofere ceva și altor copii cărora nu le merge atât de bine. În alegerea destinației donației, pentru școală este foarte important să susțină un proiect care promovează dezvoltarea copiilor și îi ajută să se ajute singuri.
Trebuie mulțumit îndeosebi celor care fac posibil și sprijină crosul pentru viață: pompierilor din Nittel și primarului localității, domnul Hein, împreună cu funcționarii comunali pentru asigurarea traseului, asociației de promovare și altor părinți care au amplasat în multe puncte de pe traseu standuri de băuturi pentru copii.




Zâmbete frumoase și sănătoase

04.11.2016 - Credem că acum, cand echipa de dentiști de la ”Dentiști fără frontiere” vine pentru a treia oară în Roadeș, putem vorbi despre o tradiție. O tradiție frumoasă, benefică pentru tot satul, dar mai ales pentru copii. De data aceasta echipa a fost diferită de cea dinainte, fiind compusă dintr-un medic stomatolog dr. Rückert Joachim, asistenta acestuia Röder Miriam și, desigur, inimosul Lorand Szüzsner, care a făcut ca acest lucru să fie posibil.

Pe parcursul a 5 zile, în perioada 18.10-25.10.2016, această echipă de oameni extraordinari a oferit consultații și tratamente stomatologice locuitorilor satului, cu accent pe copii, ca de fiecare dată.

Colaborarea cu sponsorii Martine & Bertram Pohl Foundation, organizația „Dentist Without Limits Foundation si Johanniter-Unfall-Hilfe e.V.“ dar și cu ceilalți colaboratori ai noștri ne arată ce lucruri frumoase se pot face atunci când lucrăm pentru un scop comun și având ca motivație dorința de a face din lumea în care trăim un loc puțin mai bun și puțin mai frumos. Și noi, și sătenii, și copiii din Roadeș multumim tuturor celor care fac ca lucrurile frumoase să se întâmple!




05.10.2016 - "În aceste două săptămâni, am petrecut un timp frumos în care ne-am jucat şi de asemena ne-am pregătit pentru şcoală alături de două voluntare de la facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj. Am sărbătorit zilele de naştere ale copiilor, ne-am distrat la diversele jocuri, competiţii pe echipe, căutări de comori. De asemenea am învăţat lucruri noi despre toamnă, schimbările pe care le aduce cu ea prin intermediul poveştilor, discuţiilor interactive si activităţilor practice pe care le-am desfăşurat.

Pe lângă activităţile plăcute ne-am pregătit si pentru scoală exersând înainte de începere şi făcând temele după începerea ei (nu că temele nu ar fi plăcute) Ne pare rău că au trecut atât de repede aceste două săptămâni şi aşteptăm cu drag să ne reântoarcem."




Săptămâna în imagini

05.08.2016 - Vară, soare, vacanță... ne bucurăm din plin de toate acestea, dar și muncim pentru școală și pentru micul nostru spectacol pe care îl pregătim pentru Ziua Porților Deschise. Iar săptămâna noastră a fost și mai frumoasă pentru că am avut voluntari de la Fundatia Veritas din Sighișoara, împreună cu care am scris, ne-am jucat și am dansat. Și un alt lucru pe care vrem să-l împărtășim cu voi, cei cărora vă place Fundația Tabaluga, este că acum avem și voluntari din Roadeș, trei tinere extraordinare, care au ales să-și petreacă o parte din timpul lor liber alături de noi.!




Săptămâna în imagini

29.07.2016 - În săptămâna care tocmai a trecut am avut ocazia să ne bucurăm de rezultatele muncii noastre. În urmă cu ceva timp am început să lucrăm la jurnalele noastre personalizate cu plante presate iar acum, în sfârșit, am putut să le finalizăm și jurnalele sunt numai bune de notat impresiile noastre de vacanță. De asemenea am exploatat universul broscuțelor care își îndeplinesc visele, ne-am jucat și am cântat. Dar, chiar dacă e vacanță, pe lângă joc și relaxare, noi ne ocupăm și de lucruri serioase (nu că jocul nu ar fi serios), așa că am mai găsit exerciții de rezolvat și povești de citit și am urmărit cu interes seminarul online a lui Nick Vujucic despre stima de sine și valoarea personală. Ce mai...vacanța noastră este una plină cu de toate, iar noi suntem mereu dornici să vă spunem totul și dumneavoastră.




Săptămâna în imagni

18.07.2016 - Suntem plini de nerăbdare să vă povestim cele mai noi întâmplări de la Clubul nostru. Alături de tinerii aflați în tabără și de voluntarii noștri am participat la o adevărată căutare de comori, unele dintre ele parcă uitate: generozitatea, politețea, prietenia si interesul pentru istoria locului! Desigur că nu am dat uitării nici jocul și relaxarea, dar ne-am găsit timp și pentru câteva exerciții la matematică, așa, ca să nu ne plictisim de atâta joc... Și, dacă tot învățăm, ne-am propus să învățăm și să dansăm și vă invităm pe 13 august, la Ziua Porților Deschise, pentru a ne vedea.




Săptămâna în imagini

08.07.2016 - Vara a adus cu ea vacanța și timp liber pentru provocări noi, pentru cutreierat dealurile și pentru prieteni noi. Așa că ne-am „suflecat” mânecile și am pornit la treabă: am vizitat ferma fundației, pentru a învăța cum se îngrijesc animalele, am mers pe deal după oi și ne-am mirat și bucurat de tot frumosul din jurul nostru: de brotăcei și fluturi, de adierea vântului într-o zi călduroasă și de fragii aromați și gustoși. Iar săptămâna nu se putea incheia mai frumos decât prin joc, alături de prieteni noi.




Săptămâna în imagini

30.06.2016 - Suntem nerăbdători să vă spunem toate năzdrăvăniile noastre din ultima vreme: Am învățat să ne facem singuri jucării ( niște „alibidude” vesele și poznașe), ne-am bucurat de vară și de cireșele bune și de mâncat dar și ca cercei, ne-am bucurat împreună cu colega noastră care și-a sărbătorit ziua de naștere și, poate unul dintre cele mai incurajatoare momente: i-am sărbătorit pe colegii noștri premianți la școală! Da, este adevărat, avem colegi care au luat premiul I, II și III. Asta ne face pe toți să învățăm mai mult, ca și noi să fim premianți anul viito!




Sfârșit de an școlar cu iz de aventură

19.06.2016 - Copiii de la Școala Generală și de la Grădinița din Roadeș, dintre care cei mai mulți frecventează și Clubul pentru Copii Tabaluga, au anticipat puțin finalul școlii, așa că au lăsat pentru o zi cărțile și caietele la o parte, și-au pus rucsacul în spate și au pornit într-o aventură de o zi prin Brașov. Aici au vazut un spectacol de teatru de păpuși (cei mai mulți dintre ei pentru prima dată), au colindat pe străzile Brașovului, minunându-se copilărește și frumos de tot ce era în jur, și-au potolit foamea la Mc Donald’s și au încheiat cu un adevărat tur de forță la Dinoparc în Râșnov. În drum, nu am rezistat tentației de a ne fotografia în fața școlii care poartă numele fondatorului Fundaţiei Peter Maffay // Fundația Tabaluga, Peter Maffay. După o zi întregă de aventuri și peripeții, tot ce întrebau copiii era: „Doamna, dar când mai mergem în excursie?”




Săptămâna în imagini

16.06.2016 - În săptămâna care a trecut, copiii de la Clubul Tabaluga au învățat să se bucure de lucrurile simple, cum ar fi jocurile de mult uitate, dar pline de farmecul copilăriei, au învățat să confecționeze hârtie din materiale reciclate, să identifice plante din flora autohtonă și chiar au început să facă un ierbar cu plante uscate. Iar poveștile, pe care acum le pot citi singuri și desenele animate au adus un plus de încântare și bucurie pentru fiecare dintre ei.




Olimpiadă a Copiilor

04.06.2016 - Pe 1 Iunie, ziua copilului, copiii din Roadeș au sărbătorit și ei această zi, printr-o Olimpiadă a Copiilor. S-au întrecut în jocuri și concursuri și au făcut să răsune curtea de hohote de râs și bucurie. Cel mai frumos a fost, probabil, faptul că, la această Olimpiadă, toată lumea a câștigat! Dincolo de premii, copiii au câștigat o zi fără griji, iar noi am fost răsplătiți în cel mai frumos mod: cu zâmbetele și îmbrațisările lor. Și pentru că lucrurile bune se fac cu o echipă bună, mulțumim sponsorilor noștri, Martine & Bertram Pohl Foundation, precum și coechipierilor nostri, voluntarii de la Veritas Sighișoara. Încă o dată: La mulți ani, copii și să aveți o copilărie fără griji!




Săptămâna în imagini

31.05.2016 - A mai trecut o săptămână, iar copiii din Roadeș au mai adăugat câteva experiențe la aventura lor. Au învățat, alături de grupul de copii din Germania, că prietenia trece dincolo de granițe și de limbaj, au învațat cum să se bucure de tot ceea ce este în jurul lor, dar și să lucreze cu propriile mâini, au învățat că sunt o mulțime de oameni în jurul lor cărora le pasă de ei și au învățat că, deși anul scolar este pe sfârșite, încă trebuie să studieze pentru școală.




Săptămâna în imagini

23.05.2016 - Suntem încântați să vă împărtășim aventurile noastre din săptămâna care a trecut. Copiii au învățat lucruri noi, am sărbătorit împreună ziua familiei și am primit cu brațele deschise pe cele două studente din Germania care fac practica la noi. Lasăm imaginile să vă arate toată distracția, dar și munca noastră din acestă săptămână.




Săptămâna în imagini

18.05.2016 - Vă prezentăm in imagini povestea noastră din săptămâna 9 – 15 mai. Cu fiecare activitate pe care o facem învățăm tot mai mult. Săptămâna aceasta am învățat să lucrăm cu ciocanul de lipit și am facut câteva flori extraordinare, am învățat să facem clătite (da, recunoaștem că am avut ajutor), am sărbătorit zilele de naștere ale colegilor noștri, ne-am bucurat alături de vizitatorii noștri din Germania care ne-au adus daruri și nu am uitat să învățăm și pentru școală. Vă invităm să fiți parte la aventurile noastre săptămânale, urmărind activitatea noastră!




06.05.2016 - "La 6 luni de la primul consult oftalmologic, copiii din Roadeș care au fost diagnosticați cu probleme de vedere au beneficiat de un control de verificare, la care s-au adăugat și alți copii care au lipsit de la primul consult. În total au fost 15 copii consultați și suntem extrem de încântați că, în unele cazuri, problemele s-au diminuat în urma purtării ochelarilor. Asta ne dă speranță și determinarea de a merge mai departe. De data aceasta 6 copii au primit ochelari noi gratuit și așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele. Suntem recunoscători față de Martine und Bertram Pohl Foundation pentru tot interesul arătat față de acești copii și pentru faptul că a sponsorizat costurile acestei acțiuni."



29.04.2016 - În săptămâna aceasta creștinii Bisericii Ortodoxe, și nu numai ei, se pregătesc pentru sărbătoarea Paștelui. Așa că și în cadrului Clubului pentru Copii Tabaluga s-au făcut pregătiri. Copiii au învățat despre semnificația Paștelui, după care au învățat metode tradiționale de vopsire a ouălor și au încheiat ziua cu o vânătoare de iepurași (de ciocolată, desigur) și cu multe jocuri, alături de câțiva voluntari de la Fundația Veritas Sighișoara. Atât copiii, cât și toți angajații și apropiații Fundației Tabaluga urează tuturor un Paște fericit!



Tabără de voluntari

28.04.2016 - În baza parteneriatului dintre Fundația Tabaluga și Fundația Veritas Sighișoara, tinerii voluntari din cadrul serviciului social pentru copii al Fundației Veritas au petrecut câteva zile, sperăm noi de neuitat, în Roadeș, în Casa de Vacanţa al Fundației Tabaluga. Tinerii voluntari au adus cu ei voia bună și au participat la activități de team building, dezvoltare personală, lucru manual, dar au avut parte și de distracție. Împreună cu copiii din Roadeș au petrecut o seară de jocuri încheiată cu cină împreună, au învățat să dărâme bariere și s-au pregătit pentru proiectele viitoare. Această tabără s-a dorit să fie și răsplată pentru ei, cei care își iau din timpul lor pentru a-l dărui altora, care reușesc să fie exemple pentru copii și nu numai, pentru ei, care vor sa facă o schimbare.



Mânuțe harnice

14.04.2016 - Joi, 14.04, grupa mică a Clubului pentru Copii Tabaluga a învățat să se distreze și altfel, nu numai prin joc. Așa au descoperit că să muncești poate fi distractiv, dacă îți place ceea ce faci și dacă faci cu bucurie și alături de o echipă. Așa că s-au pus pe treabă, și-au pus mănușile în mâini și, cu zâmbete de încântare, au strâns resturile care au rămas în urma lucrărilor care s-au efectuat la vița de vie. Și, pentru că orice muncă trebuie răsplătită, după aceea au mers cu toții în grădină, au ascultat o poveste și au admirat pârâul din apropiere.



Zâmbete frumoase și sănătoase

06.04.2016 - După o jumătate de an, medicii stomatologi (Dentiști fără frontiere - Dentists without Limits Foundation Nürnberg împreuna cu Asociaţia Johanniter din Lauf a.d. Pegnitz) s-au întors la Roadeș. În perioada 25.03 – 01.04 2016, medicul stomatolog dr. Sylva Götschl, ajutată de asistentul Lorand Szüszner, au asigurat servicii stomatologice de calitate ( plombe, sigilări, detartraj, extractii, dar și unele lucrări de estetică dentară) pentru locuitorii Roadeșului. Bucuria a fost mare să constatăm că, cel puțin în cazul copiilor, a scăzut considerabil numărul cazurilor grave. Astfel că, în cazul lor, a scăzut numărul de extracții, în favoarea celor de plombare, sigilare și datartraj. Solicitările din partea locuitorilor Roadeșului au fost atât de multe încât, deși programul a fost unul foarte intens, de la ora 9 la 19, tot nu au putut fi toate onorate. De aceea, sperăm într-o colaborare pe termen lung cu Dentiști fără frontiere - Dentists without Limits Foundation Nürnberg împreuna cu Asociaţia Johanniter din Lauf a.d. Pegnitz, pentru a putea reda zâmbetul frumos și sănătos locuitorilor din Roadeș.




Vestitorii primăverii

07.03.2016 - Alături de ghiocel, care ne vestește că iarna a trecut, mărțișorul ne amintește că natura se trezește din nou la viață. Firicelul împletit din ață roșie și albă simbolizează lupta iernii cu primăvara și biruința primăverii. Cu această ocazie doamnele, dar și fetițele mai mici, primesc mărțișoare pe care le poartă în piept și care, dincolo de orice simbol sau tradiție, le amintește că cineva se gândește la ele. Cu mânuțe harnice, copiii din Clubul Tabaluga au confecționat mărțișoare pe care să le dăruiască doamnelor și domnișoarelor speciale din viața lor. Vă dăruim și dumneavoastră, în mod virtual, câteva dintre mărțișoarele meșterite de ei.




DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE VIAȚĂ INDEPENDENTĂ

03.03.2016 - Marele povestitor român Ion Creangă spunea: „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să citească...” Urmând acest sfat, copiii de la Tabaluga se joacă. Se joacă bine, se joacă frumos, dar nu se opresc aici. Ei și învață. Nu învață numai pentru școală, ei învață și pentru ziua de mâine – pentru atunci când vor fi mari și nu vor mai fi mama și tata cu ei tot timpul. Ei învață să gătească, să tricoteze...învață să aibă grijă de ei înșiși.




Consternare privind prăbușirea bisericii fortificate din Roadeș

17.02.2016 - Am fost profund șocați atunci când am văzut imaginile din Roadeș. O parte a turnului bisericii fortificate cu valoare istorică s-a prăbușit. Credem că nu sunt excluse și alte prăbușiri, întrucât stabilitatea a fost grav afectată. Fundația Peter Maffay depune de câțiva ani eforturi să conserve biserica fortificată din Roadeș. O parte din investiții - finanțate de Ministerul Federal al Culturii - s-au realizat prin fundația noastră în perioada 2010-2012.

Acestea au servit la asigurarea acoperișului și, de asemenea, la reconstrucția zidului împrejmuitor prăbușit. Fundația noastră nu a prevăzut în statutul ei conservarea monumentelor istorice, astfel încât noi nu am putut realiza renovarea completă a bisericii fortificate.

Comunitatea evanghelică din Brașov face de mai mulți ani eforturi pentru a obține finanțare europeană pentru conservarea bisericii fortificate cu valoare istorică. Abia anul trecut s-a deplasat la fața locului un inginer structurist, însă acesta nu a semnalat pericolul de prăbușire. Acum ne-am lămurit ce s-a întâmplat de fapt, astfel că am contactat imediat comunitatea evanghelică din Brașov și curatorul responsabil. Acesta ne-a comunicat astăzi că (extras din e-mailul său): marți, 18.02, vom efectua un inventar profesionist pentru a stabili cum trebuie procedat în continuare. (asigurarea bisericii fortificate, îndepărtarea mobilierului transportabil etc.) Vă voi informa imediat cu privire la evoluția curentă.”

Vă ținem la curent și vom reveni cu relatări din Roadeș.




Voluntari in Clubul de Copii Tabaluga

16.02.2016 - Pasiune, devotament, spirit de sacrificiu, bună dispoziție...
Acestea au fost cuvintele de ordine pe parcursul celor 4 zile în care patru studente din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială Cluj au lucrat ca și voluntare în cadrul proiectului nostru social. Pe parcursul acestor zile, copiii au primit sprijin pentru școală, dar au avut parte și de multe alte activități: jocuri, povestiri, concursuri și chiar un carnaval.
Sperăm ca acesta să fie un frumos început de colaborare și cu alți voluntari.




Carnaval la Roadeş!

10.02.2016 - Pentru că a fost vacanță, pentru că toți copiii au fost consecvenți și prezenți mereu la program, pentru că am dorit să le aducem zâmbete pe buze și bucurie în suflete, miercuri, 10 februarie, am organizat un Carnaval pentru ei cu jocuri, concursuri, muzică și tombolă. Cățeluși, clovni, mușchetari, prințese, cavaleri și oameni-păianjen au invadat Căminul Cultural din Roadeș, aducând cu ei atmosferă de copilărie și viață la superlativ.




Feerie de Crăciun ... pe străzile Sibiului și în sufletele copiilor

17.12.2015 - Așa se poate caracteriza atmosfera din excursia la Sibiu, din 17 decembrie, la care au participat 37 de copii din Roadeș (de la Clubul Copiilor Tabaluga și grădiniță). Copiii au mers la Atelierul lui Moș Crăciun, unde au confecționat lumânări, au cântat colinde la Consulatul Germaniei și, după o masă îmbelșugată, au încheiat ziua în Târgul de Crăciun. Aici s-au bucurat de luminițele de Crăciun și de câte o cursă în carusel și cu trenulețul. Toate aceste surprize oferite copiilor au fost posibile datorită sprijinului acordat de Martine & Bertram Pohl Foundation, cărora le MULŢUMIM."




Pregătiri de Crăciun

12.12.2015 - Angajaţi, copii, mamici...toţi cei care iubesc Clubul Copiilor Tabaluga au lasat orice altceva la o parte şi dau o mână de ajutor pentru ca serbarea de Crăciun sa fie un succes şi să aducă bucurie în sufletele copiilor.




Bucurie în Şcoala de la Roadeş

11.12.2015 - Luni, 7 decembrie, o echipă de la Organizaţia "Weihnachtspäckchenkonvoi"- Germania au reuşit să-I surprindă pe copiii din Roadeş cu cadouri timpurii de Crăciun. Faptul că aceste cadouri au sosit mai devreme nu i-a deranjat deloc pe copii, aceştia bucurându-se din plin de moment. Bucuria lor a fost întrecută doar de nerabdarea de a-şi deschide darurile pentru a descoperi ce au primit. Mulţumim echipei "Weihnachtspäckchenkonvoi"pentru sprijinul acordat în încercarea de a readuce zâmbetul pe buzele copiilor.




O lume fără ceaţă!

20.11.2015 - În 30 octombrie, 50 de copiii din Roadeş au beneficiat de consult oftalmologic oferit în colaborare cu Optica Iris Sighisoara. Două săptămâni mai tărziu, când au primit ochelarii, cele mai des auzite observaţii au fost: “Acum nu mai văd cu ceaţă!!!” 11 dintre copiii consultaţi au avut nevoie de ochelari. Toţi acestia au putut, în sfărşit, să vadă lumea aşa cum e: fără ceaţă! Mulţumim sponsorilor noştri, Martine şi Bertram Pohl Foundation, care au făcut acest lucru posibil si au acoperit toate costurile!

MULTUMIM FRUMOS




Fii o lumină unde eşti!

18.11.2015 - Lămpaşuri, cântece, voie bună, dar şi o lecţie de viaţă, acestea au marcat atmosfera din cadrul Clubului pentru Copii Tabaluga în data de 11 noiembrie, când se sărbătoreşte ziua sfântului Martin. Copiii au ascultat povestea sfântului Martin apoi, cu mic si mare, am pornit prin sat cu lumini în mâini şi zămbet pe buze. Pentru prima data, după multă vreme, s-a marcat in Roadeş această zi, iar entuziasmul copiilor şi surpriza de pe feţele sătenilor ne face să dorim să repetăm această experienţă şi în anii viitori. După ce au colindat prin sat cu lumini in mâini, copiii s-au întors la sediul Clubului pentru Copii, unde s-au bucurat de un delicios suc cald de mere şi gustarele nu numai bune de ronţăit şi de împărţit cu prietenii, că doar despre dărnicie şi bunătate a fost lecţia învăţată.




Halloween

14.11.2015 - „In preajma zilei de Halloween, am sarbatorit si noi... Dar fara masti sau capete de morti, fara vrajitoare sau zombi. Am sarbatorit frumos, am reinviat traditii uitate, am decorat cu glazura de zahar biscuiti deliciosi si am construit monstruleti haiosi. Copiii mai mari s-au bucurat de o petrecere pe inserate, au cioplit bostani, au confectionat suporturi de lumanari din borcane si, mai presus de orice s-au distrat. Au uitat, cel putin pentru moment, de grijile prea mari pentru niste copii atat de mici. Au fost copii si atat. Nu s-au simtiti saraci, marginalizati sau copiii nimanui. Orice eticheta a fost uitata. Au fost si s-au simtit asa cum ar trebui sa se simta in fiecare zi, clipa de clipa: copii normali, cu drepturi egale la o viata normala…decenta.”




Tabaluga – Clubul copiilor

08.11.2015 - Copiii din programul social Fundatiei Tabaluga din Roadeş au învăţat cum se face sucul de mere! Bucurie, entuziasm, hărnicie, sunt starile care i-au caracterizat pe copii pe tot parcursul activităţii. Cu manuţe harnice şi zâmbetul pe buze, copiii au ajutat echipa care lucra la presa de mere, au pus merele pe bandă, au cărat pungile de suc şi, nu în ultimul rând, au degustat bunătatea de suc, pentru a vedea ce rezultate are munca lor.




SELGROS Braşov

30.09.2015 - “Fundaţia Tabaluga mulţumeşte echipei SELGROS Braşov, dnl. Alexander Vlad - CEO SELGROS Romania, pentru sprijinul acordat pentru a-I pregati pe copiii din Roadeş pentru şcoala. Acestia au primit rechizite pentru noul an şcolar si vor beneficia şi de activităţi mai eficiente în cadrul programului social datorită dotării cu o tablă nouă de scris şi un videoproiector, donate de către SELGROS.”